Replică

Articolul este o replică la comentariul doamnei Elena Kovacs, http://slavegloria.wordpress.com/2010/08/15/cine-sunt/ şi la articolul http://jurnalpress.wordpress.com/2010/11/23/sado-masochismul%E2%80%A6-agonie-si-extaz/. Am încercat o abordare pur teoretică pentru a-mi demonstra punctul de vedere dincolo de experienţele mele subiective.

Este într-adevăr greu pentru cineva care nu are această sensibilitate să o înţeleagă în profunzimea ei. Nu contest că sadismul sau masochismul pot fi generate sau accentuate de o experienţă neplăcută din trecut, dar nici nu cred ca este o legătură directă între ele. Cred mai degrabă că este o pornire nativă şi că singurul mod prin care poate ajunge să-ţi facă rău este să nu ajungi să o descoperi sau să o reprimi. A opta pentru acest gen de manifestare a sexualităţii sau chiar pentru acest gen de stil de viaţă nu îţi poate aduce altceva decât o stare de satisfacţie, posibilitatea de a te descoperi, plăcerea de a experimenta împreună cu cineva drag în sfera ocultă a personalităţii proprii. Sexualitatea este clar un domeniu în care nu există decât o singură regulă, aceea a plăcerii, discuţiile despre normalitate fiind în acest caz lipsite de consistenţă.

Este departe de mentalitatea BDSM şi ideea cum că sadicul se manifestă în acest mod dintr-o dorinţă latentă de răzbunare, din ură şi suferinţă. Partea dominantă este conştientă de plăcerea pe care o produce părţii dominate şi acţionează mereu în acest sens. Aşa-numitele pedepse, care se presupune că nu ar trebui să producă plăcere, sunt tot o modalitate de atingere a plăcerii erotice pentru ambii parteneri fiind în acelaşi timp o modalitate prin care cel dominat ajunge să se dezvolte ca persoană, să obţină din exterior motivaţia de care are nevoie ca să crească. Pedepsele care depăşesc ideea de sexualitate nefiind alese pentru motive arbitrare, ci în direcţia în care cel dominat consimte că are nevoie.

Afirmaţia cum că sado-masochismul alterează calitatea vieţii, este departe de a surprinde o realitate. A-ţi cunoaşte propriul eu şi a acţiona în consecinţă (trecând peste ceea ce se presupune a fi normal sau nu) te face să fii o persoană mai puternică şi mai fericită. A-ţi trăi sexualitatea într-un mod sau altul nu are de ce şi nici cum să interfereze cu latura de fiinţă socială a cuiva, cu aspiraţiile profesionale, cu nevoile spirituale, cu micile plăceri ale vieţii sau cu orice altceva. Reprimarea ei în schimb poate interfera într-un mod foarte neplăcut creând frustrări ce se pot resimţi în orice domeniu.

Nu contest capacitatea unui psiholog de a te convinge că aceste trăiri sunt anormale şi nici aceea de a te determina să renunţi la ele. Contest însă utilitatea acestui demers. Contest şi motivaţia psihologului de a se angaja să realizeze acest lucru. Din cunoştinţele mele de psihologie (ce-i drept, doar amatoare) psihologul nu dă răspunsuri, ci te determină să le găseşti în sinea ta pe cele mai potrivite. Astfel, este mult mai probabil ca terapie să se desfăşoare în direcţia acceptării laturii tale sadice sau masochiste decât în direcţia reprimării ei.

Cel puţin în cazul meu, aş putea spune că „dragostea este oarbă” dacă din iubire aş reuşi să trec peste lipsa de interes a partenerului meu pentru jocuri sado-masochistice. După cum am spus în descriere, nu am încercat BDSM pentru că am iubit prea mult un partener sadic, mi-am căutat un partener sadic ca să verific dacă lucrurile care mă atrăgeau încă din copilărie (foarte normală şi fericită de altfel) îmi sunt potrivite. Am descoperit că da, puteam însă să descopăr şi că nu.

Ca să trag o conluzie, cred că adevărata problemă în această discuţie nu este felul în care nişte persoane îşi manifestă, în mod consensual sexualitatea, ci lipsa de empatie a celorlalţi faţă de practici care nu se încadrează în tiparul majorităţii.

Ca o curvă ieftină…

                Seară relaxată, pahare de bere, discuţii diverse, prieteni cu perspective intelectuale.  Păream a fi doar un cuplu vanilla, ce-i drept însă un cuplu vanilla interesant, frumos,  fericit, care lăsa impresia că are de împărtăşit multe poveşti fascinante.

                Mă duc la baie şi după câteva minute îl văd şi pe el. Îl urmez în cabina băieţilor, îl privesc cum îşi desface pantalonii şi mă uit pofticioasă la organul lui semi-erect. Când văd că începe să curgă lichidul galben, îmi trec degetul prin el, apoi îmi trec limba peste deget. Încercam să îi transmit dorinţa mea ce ajunsese imposibil de stăpânit. El mă întoarce cu o mişcare hotărâtă, mă apleacă sprijinindu-mă de perete, iar în secunda următoare îl simt în mine, imens, pasional, dominator.

                Mă întorc la masă cu o mină schimbată, ceva mai jovială.  Nimeni însă nu putea intui ce motive aveam. Discuţiile nu au mai continuat mult timp, iar eu şi Stăpânul meu am pornit spre casă. Drumul a fost o adevărată tortură pentru mine, berea îşi făcea simţit efectul, iar încercarea mea de a mă grăbi nu mă ajuta prea mult. El mi-a spus că vrea să mă vadă cum fac pe mine,  vrea să mă simt udă şi murdară ca o curvă ieftină, iar oamenii care trec pe lângă mine să se uite şi să înţeleagă cine sunt dincolo de aparenţe.

                Am protestat puţin când am auzit ideea, dar autoritatea lui amplificată de nevoia din ce în ce mai acută pe care o simţeam m-au făcut să cedez. A fost iniţial o eliberare, apoi a început să fie umilitor. Mi-era ruşine la ideea că ar putea să mă vadă cineva, iar culoarea fustei pe care o purtam scotea foarte uşor în evidenţă porţiunea udă. Stăpânul m-a avertizat că odată ajunşi acasă şi el va face acelaşi lucru, pe mine. Eram doar o curvă pentru care termenul de murdar era deja lipsit de consistenţă.

                M-am dezbrăcat de cum am intrat pe uşă şi am aruncat hainele cât mai departe. El m-a prins de păr şi m-a împins în baie. M-a pus în genunchi şi s-a aşezat în dreptul meu. Ştiam că de data asta nu va mai fi pe sâni, pe spate sau pe picioare, ştiam că o să o facă pe faţa mea. Tocmai când realizam cum se va întâmpla am simţit un jet puternic şi mi-am mutat capul ca să îl pot simţi mai bine. Îmi ajunsese pe păr, îmi intrase în gură, în ochi, în nas. Aveam genele ude şi buzele sărate. Îmi plăcea, îmi lăsam capul pe spate de plăcere, mă simţeam paradoxal puternică pentru că aveam certitudinea că am mai depăşit o limită. Şi făcând o paranteză, pot spune că percep limitele (ţinând cont de principiul SafeSaneConsensual) ca bariere pe care tind să le depăşesc în ideea de a ajunge o persoană cât mai liberă. Prejudecăţile te înrobesc, nu sclavia consensuală construită în aşa manieră încât să aducă satisfacţie reciprocă ambilor parteneri.

                Apoi, fără să-mi dea timp să mă şterg sau să mă spăl, plină de urina mea şi de a lui, am făcut dragoste. Simţeam că, indiferent de felul în care o făceam şi de ce era în jurul nostru, era mai mult decât sex, era dragoste…

Sclavia înseamnă durere

                Stăpânul meu nu vrea ca sclava lui să uite care îi este condiţia. Aşa că are grijă mereu ca ea să-i simtă autoritatea şi ca trupul ei să simtă periodic durere. Durere adâncă pentru că aşa îşi doreşte El, dincolo de limitele masochismului sclavei. Iar ea primeşte durerea cu recunoştinţă, amândoi ştiu că fără acest element ea nu ar putea să fie satisfăcută. Şi atunci când durerea este atât de mare încât pielea sclavei sângerează şi ochii ei umezi se uită rugători spre Stăpân, în inima ei este tot recunoştinţă. Se bucură că poate să-şi facă Stăpânul fericit.

                Şi după ce Stăpânul o bate, ea se bucură că poate sta în braţele lui, că el îi mângâie rănile şi i le sărută şi o lasă să îl iubească. Pentru că şi El o iubeşte, o iubeşte mult şi tot ce face este pentru ca ea să fie fericită. Ea ştie şi îl adoră, i se dăruieşte complet lui.  

                Şi încă mult timp după, sclava îşi simte pielea usturândă şi umflată. Iar când şi aceste senzaţii trec rămân urmele vineţii şi conştiinţa că îi aparţine Stăpânului, iar el poate să îi facă orice. Mai e amintirea zgomotului de atunci când biciul îi lovea pielea, tremuratul corpului ei care suporta loviturile, asprimea durerii, dinţii ce intrau singuri în buzele ei fragede de teamă ca să nu aibă o reacţie necugetată şi să-şi supere Stăpânul.

                Ce senzaţie intensă, ce fiori tensionaţi o străbat atunci când Stăpânul îi spune că urmează să o bată… tare. E nerăbdătoare, dar îi este şi teamă că de data asta nu va putea suporta şi el va fi dezamăgit. Încep să i se zbată milioanele de fluturi din stomac. Îmi amintesc de ultima oară când am suportat o bătaie mai serioasă. Îmi doream enorm, dar eram şi emoţionată. Încă mai sunt emoţionată după atâta timp de când durerea este o constantă în viaţa mea…

                Atunci, în ziua pe care o aminteam, a fost să fie un cablu care să îmi sfâşie pielea. Stăpânul mi-a pus un butt-plug, pentru ca tensiunea din acea zonă să se amplifice. Stăteam în genunchi, pe jos, doar capul mi-l sprijineam de pat. Stăpânul s-a aşezat pe capul meu şi mă lovea pe fundul care se mişca nesăbuit, dar revenea mereu în poziţia care trebuie.

                Cu cât corpul meu suferea mai mult, cu atât satisfacţia mea interioară era mai mare. Şi cu atât mângâierile lui deveneau mai preţioase după…

În aceeaşi seară

                Mi se făcuse foarte sete, dar rămăseserăm fără apă. Stăpânul mi-a spus că o să mai dureze până ne vom duce să cumpărăm, că o să mai dureze atât cât să mi se facă o sete insuportabilă. Am acceptat excitată ordinul lui, deşi nevoia de a bea ceva devenea din ce în ce mai mare. După ceva timp, mai mult decât mă aşteptasem, sunt întrebată cât de sete îmi mai este, iar eu răspund sincer că aproape mi-a trecut. Stăpânul mi-a adus atunci o linguriţă plină de sare pe care am înghiţit-o la ordinul lui. Vroia să-mi fie cu adevărat sete…

                Setea nu mi s-a accentuat cu mult, dar senzaţia pe care am trăit-o a fost oribilă. Simţeam de la gât până în stomac ceva aspru şi aveam impresia constantă că urmează să vomit. Iar chinul nu s-a oprit imediat, continuam să nu am voie să beau nimic.  Mi-a spus însă că pot să încep să mă pregătesc să ieşim: zgardă la gât, lanţ, un trench şi nişte pantofi. Atât de puţin şi totodată atât de mult.

                M-a apucat de lanţ şi am ieşit pe scara blocului. Era seara târziu, nu erau alţi oameni. S-a uitat lung la mine şi mi-a spus „De când merg animalele pe două picioare?”. Mi-am dat seama că aveam o poziţie greşită şi m-am aşezat în patru labe continuând să merg aşa. Mă frecam de picioarele lui, îmi băgam faţa în pantalonii lui. Eram un animal ce îşi iubeşte stăpânul, nimic mai mult.

                Ajungând pe stradă am trecut din nou la poziţia bipedă, mergând după cum mă trăgea de lanţ Stăpânul. Îmi intra aer rece pe sub trench, lucru care mă făcea să mă simt descoperită, oarecum vulnerabilă. Câţiva oameni pe care i-am observat mai târziu au văzut scena. Eram incredibil de excitată. Deşi mi-a lăsat lanţul pe sub haină când eram în faţa magazinului, băiatul care vindea a putut să mi-l admire în decolteul lăsat gol. Şi se vedea în ochii lui că îl observase.

                Pe drumul de întoarcere am mers ca un animal autentic, în patru labe. Vremea era destul de urâtă, plouase toată ziua. Asfaltul pe lângă că era tare şi îmi sfâşia genunchii era şi rece şi ud. Nu am avut însă niciun comentariu, îmi plăcea postura mea şi ideea că poate totuşi cineva mă vede. Şi chiar dacă era să nu-mi placă acţiunea în sine, ideea de a o face din supunere m-ar fi excitat suficient de tare cât să fiu satisfăcută.

               Şi cât de bine a fost când am ajuns acasă… Am putut să beau apă, suficientă cât să nu mai îmi   fie sete deloc. Iar excitarea resimţită de-a lungul întregii seri s-a manifestat într-un orgasm exploziv.

Într-o seară…

                Deşi relaţia noastră nu a încetat niciodată să aibă o dimensiune clar definită de Master/slave, de ceva vreme nu am mai avut parte de scenarii elaborate. Simţeam o nevoie din ce în ce mai puternică să fiu torturată şi umilită, să mă chinuie, să mă folosească, să îmi amintească dureros de condiţia mea de sclavă.

                Afară era o vreme urâtă, un frig pătrunzător de toamnă care te făcea să nu ai chef de nimic. Stăteam în pat, în braţele lui şi mă bucuram de senzaţia de căldură, atât de cea emoţională cât şi de cea fizică.  Tânjeam însă după puţină durere… Dar cum una dintre plăcerile sadice ale Stăpânului meu este să nu mă chinuie atunci când îi cer eu asta, aşteptam plină de speranţă să preia el iniţiativa. Şi chiar aşa s-a întâmplat!

                A început să se îmbrace şi când l-am întrebat de ce face asta mi-a răspuns că nu vrea să-i fie frig atunci când va deschide uşa balconului. Mi-a explicat că am să stau în genunchi, dezbrăcată, timp de 10 minute până când mă va chema el înapoi. Mi-a pus cătuşe la mâini şi la picioare şi le-a strâns tare, cât să îmi intre în carne. Mâinile îmi erau legate la spate. Mi-a băgat butt-plug-ul în fund. Apoi m-a lăsat pe balcon şi a închis uşa. Eu începusem să aştept nerăbdătoare să treacă cele 10 minute să văd ce o să se mai întâmple. Frigul era suportabil, mă încălzisem prea tare din cauza excitării. Poziţia devenea însă din ce în ce mai incomodă, trebuia să stau dreaptă în genunchi, nu mă puteam sprijini de glezne, durerea pricinuită de cătuşe s-ar fi transformat într-una insuportabilă.

                Când au trecut, în sfârşit, cele 10 minute, uşa balconului s-a deschis. Mi-a desfăcut cătuşele şi mi-a spus să-l urmez la baie. Acolo am îngenuncheat, iar el m-a legat din nou. Am văzut că avea biciul în mână şi ştiam ce urmează să se întâmple. A început să mă lovească tare, peste spate. Am ţipat după o lovitură mai puternică, dar mi s-a ordonat să tac. Mi-era atât de greu, dar mă străduiam să nu fac greşeli. Îmi muşcam violent buzele să nu fac niciun zgomot. Mă ustura spatele din ce în ce mai tare, dar eram şi din ce în ce mai excitată.

                După ce a terminat să mă bată, şi-a desfăcut pantalonii şi am văzut ceva mare ieşind din ei. Mă gândeam că vrea să mă penetreze acolo, pe jos, legată, pe la spate şi mă excitam şi mai tare doar gândindu-mă la ce va urma. Ştiam că sunt udă chiar şi pe picioare şi simţeam nevoia să fiu pătrunsă tare, repede, în profunzime. Mi-am dat seama că Stăpânul nu se gândea la acelaşi lucru atunci când am simţit pe spate un jet cald. A început să mă usture şi mai tare acolo unde fusesem lovită înainte. Extazul de care m-am lăsat cuprinsă a fost accentuat de o umbră de umilinţă. Conştietizam încă o dată că sunt o sclavă la dispoziţia Stăpânului meu, dar îmi priveam statutul cu mândrie.

                Stăpânul mi-a spus că voi mai sta 10 minute în genunchi, abia apoi mă va dezlega şi mă voi putea spăla. A închis uşa, a stins lumina şi apoi a plecat. Nu îmi mai era frig, dar mă ustura tot corpul, iar mirosul urinei lui devenea din ce în ce mai pronunţat. Durerea de la nivelul genunchilor se accentua şi ea odată cu trecerea timpului. În încercarea de a-mi da o preocupare, mă chinuiam să ajung cu mâinile în zona dintre picioare să simt efectul excitării, dar în zadar, cătuşele erau prea strânse.

                Chiar când aveam impresia că timpul nu o să se scurgă niciodată, am auzit cum uşa se deschide şi l-am văzut pe Stăpânul meu apropiindu-se. M-a dezlegat, m-a mai lovit de câteva ori cu biciul şi apoi a plecat lăsându-mă să mă spăl singură…

kissing deprivation

Odată ce un lucru îţi este interzis, el devine instantaneu lucrul pe care ţi-l doreşti cel mai mult. E o realitate care se aplică şi în cazul sclavelor, chiar dacă natura noastră submisivă ne face să găsim o voluptate unică în limitările pe care stăpânii ni le impun.

Stăpânul meu a descoperit cât de mult ajung să îl doresc atunci când nu îl pot avea, cât de importante ajung să fie pentru mine săruturile lui, mângâierile lui şi mai ales momentele de dezlănţuire sexuală atunci când îmi interzice să mă bucur de ele.

 Mă apropi timid de buzele lui, iar el mă îndepărtează cu o palmă peste faţă. Palma mă excită, îmi doresc şi mai tare să îl sărut, dar nu pot să ajung, nu pot să fac faţă forţei lui fizice şi nu pot să trec peste autoritatea cu care îmi spune clar că nu am voie. Şi cu toate acestea, atracţia magnetică a interzisului este prea puternică, mă lupt să-i fur un sărut, dar nu reuşesc. Îl implor să fie mai blând cu mine, iar vorbele mele devin subiectul ironiilor lui.

 Mă vede cum tremur cu ochii rugători, mari, înlăcrimaţi câteodată. Îmi simte dăruirea cu care îi sărut mâinile, picioarele, spatele şi inocenţa cu care sper să-mi ofere şi buzele lui. Savurează să mă ştie torturată de propria mea excitare, înfierbântată, vulcanică, dispusă să fac orice pentru un gest de iubire din partea lui.

Ştie că sunt cu atât mai torturată pentru că şi organul meu sexual suferă din pricina lipsei lui de atenţie. Obişnuit cu senzaţii puternice, adânci, intense şi dese o zi devine brusc o veşnicie. Ştie şi îmi măreşte suferinţa privându-mă şi de săruturile lui vitale pentru mine.

Mă aduce în starea în care ajung să cerşesc umilă şi disperată şi atunci mă întreabă abia ce aş fi dispusă să fac în schimbul dragostei lui fizice. Îi răspund instantaneu, convinsă că e aşa cum spun „orice, cere-mi orice”. „Am să îţi cer ceva, dar nu acum, iar tu nu vei şti până atunci despre ce este vorba. Şi atunci când va veni momentul nu mă vei putea refuza, indiferent despre ce îţi voi cere. Ai timp să te răzgândeşti, 10 secunde”. Începe să numere secundele, timp în care mă gândesc că am exagerat cu răspunsul meu. Dar tentaţia era prea mare şi în fond, ce lucru pe care ar putea să mi-l ceară nu mi-aş dori să-l îndeplinesc?

 Sunt doar o entitate care vibrează în braţele lui în timp ce mă pătrunde. Buzele lui se ating din nou de ale mele, limbile noastre se îmbrăţişează, iar corpurile ni se mişcă repede îndopându-se cu plăcerea atât de dorită. Din ce în ce mai repede şi din ce în ce mai tare, vreau totul, vreau extazul maxim, vreau să am cât mai mult pentru că subconştientul îmi strigă că s-ar putea să urmeze o nouă perioadă de dorinţă nesatisfăcută. „O sclavă trebuie să merite plăcerea şi tu ai avut parte de prea multă, o sclavă trebuie să merite ca stăpânul ei să o pătrundă.”

Mă mişc din ce în ce mai disperat. Oare când o să mai merit atâta plăcere? Şi oare ce îmi va cere atunci când va considera că va sosi momentul? Indiferent care vor fi răspunsurile la aceste întrebări, ele ajung să nu mai conteze în comparaţie cu extazul de după.

knife play

                La începutul relaţiei noastre am încercat un lucru care încă mai îmi dă fiori când mă gândesc la el. Este vorba despre acel ceva care te pune faţă în faţă cu una dintre cele mai mari temeri ale tale şi chiar dacă eşti conştient că obiectul fricii nu se va transforma atunci în realitate simplul gând la acesta te introduce într-o stare surescitată.  

                Mă durea tot corpul din cauza loviturilor. Mă bătea de ceva vreme şi nu dădea semne să se oprească. Dar nici nu îmi doream să o facă, deşi nu ştiam cât de mult voi mai putea rezista, vroiam să mă pedepsească cât mai tare pentru ca vina mea să poată să dispară. La un moment dat s-a oprit şi am putut  simţi pe pielea frăgezită a spatelui o zgârietură ascuţită, rece. Mi-am dat seama că e un cuţit, iar corpul meu a început instinctiv să tremure.  Tremuram şi speram ca totul să nu fie decât un joc, să nu îmi încerce fragilitatea pielii cu lama cuţitului. În alte condiţii aş fi protestat cel puţin, dar atunci vinovăţia mă ţintuia nemişcată şi fără glas. Simţeam cum zgârieturile deveneau din ce în ce mai serioase, simţeam tăişul cum mă străpungea, fără însă să realizez că trece de nivelul pielii, fără să mă gândesc măcar că atunci când el îmi săruta spatele, în acelaşi timp îmi bea şi sângele. Trăiam intens starea de abandon, de dăruire. O trăiam emoţional, în timp ce raţiunea îmi aducea periodic înaintea ochilor imaginea morţii. Nu mă gândeam că el ar putea fi altcineva decât se pretinde, nu îmi imaginam poveşti cu final tragic, filosofam doar pe tema fragilităţii fiinţei umane. Doar câţiva centimetrii mai adânc şi tot ceea ce eu însemn, toate experienţele mele, trăirile mele, convingerile mele, iubirile mele vor fi istorie.

                Contextul a fost atunci de aşa natură încât dorinţa mea de a mă revanşa prin pedeapsă să fie mai puternică decât frica, pe care aproape reuşisem să o anihilez. Recent însă am retrăit experienţa fără încărcătura emoţională de atunci şi am avut parte de senzaţii atât de diferite. Atmosfera era relaxată atunci când el a început să se joace din nou cu cuţitul pe pielea mea.  Următoarea reacţie, după ce am încercat în zadar să mă feresc , a fost să râd nervos, surescitat. Mintea îmi era secătuită de gânduri sumbre. Simţeam că sunt un animal încolţit, simţeam că aparţin unui stăpân care are drept de viaţă şi de moarte asupra mea (deşi ştiam că sclavia mea nu este într-atât de extremă). Alternam momentele în care mă zbăteam  ca să scap de ameninţare cu acelea în care stăteam obedientă supunându-mă dorinţei lui. Vroiam doar să se termine cât mai repede, tensiunea psihică fiind prea puternică. Dar în timp ce eu îmi doream ca jocul să ia sfârşit, el îmi adâncea suferinţa făcându-mă să-mi reprezint imagini monstruoase,  cuţitul pătrunzându-mă puternic într-un act sexual ce-mi va aduce un orgasm sângeros sau sfâşiindu-mi o bucată din fese pe care apoi va trebui să i-o gătesc ca el să mă poată gusta la propriu.

                Şi totuşi, ce senzaţie sublimă, să ştii că eşti o pradă în mâinile Stăpânului, să te laşi în voia dorinţelor lui sălbatice, să-ţi abandonezi temerile cu deplina încredere că nimic rău nu are să ţi se întâmple cât timp el e lângă tine…

de nu s-ar termina niciodată…

Atmosfera Bucureştiului devine brusc de un romantism boem. Imaginile se succed molcom doar pentru două persoane. Îndrăgostiţi, idealişti, superficiali, lăsându-ne în voia trecerii sacadate a clipelor îndrăznim să simţim fericirea într-o lume care în aparenţă nu are cum să fie altfel decât tristă. Totul poate fi reprezentat de atât de puţin. Platitudinile capătă un sens profund, un sens care le scapă oamenilor comuni.

Ce poate fi mai de preţ decât relaxarea, acea stare de îndepărtare de problemele meschine ale cotidianului, de levitaţie în câmpul magic, superior, unde nu există decât extaz? Să zbori de unul singur e slăbiciune, e renunţare, să zbori în doi capătă sens. El mă ia de mână şi mă face să privesc lumea de undeva, de sus, iar eu îmi aplec capul şi îi sărut mâna.

Un loc întunecos, mese de lemn, pahare de plastic umplute cu bere ieftină. Lumea trebuie privită în esenţă. Admirăm spectacolul vieţii, încercarea oamenilor de a se desprinde de o maladie îngrozitoare, luciditatea. Şi zâmbim trist observând ironia sorţii, cum tocmai acei oameni devin paradoxal din ce în ce mai lucizi. Salvarea mea este iubirea, dar nu pentru toţi ea apare atunci când au cu adevărat nevoie.

„Te iubesc şi ştiu că îţi aparţin!”. Simt nevoia să îi arăt supunerea mea oriunde aş fi, oricine ar fi în jurul meu. Îngenunchez în faţa lui şi îi simt palma peste faţă. Întorc şi celălalt obraz. „Da, fă-mă să simt dureros că eşti Stăpânul care poate să facă orice cu mine!”. Îi sărut mâinile care m-au lovit. Mă înţelege atât de bine, câteodată simt că poate să-mi exprime propriile gânduri la care eu nu le găsesc cuvinte. Ştie că am nevoie de autoritatea lui, de durerea pe care mi-o provoacă, ştie că am nevoie de el.

Vrem să ne avem unul pe altul atunci, sălbatic, violent, orgasmic. Orice loc e potrivit, o toaletă murdară reuşeşte să ne ofere cadrul în care să ne desfăşurăm iubirea pură. Îmi spune că sunt curvă şi că îi place asta. Iar eu mă simt curva lui şi ador senzaţia. Mă prinde de păr şi mă striveşte de gresie în timp ce mă penetrează. I-o sug şi aud voci de partea cealaltă a uşii. Nu suntem singuri într-un univers paralel, dar suntem împreună.

Ne continuăm apoi plimbarea boemă. Străzile Bucureştiului întunecat se întrepătrund pentru noi. De nu s-ar termina niciodată…

Uro

Mi-a spus să merg în genunchi la baie şi să-l aştept acolo. Aveam cătuşe care îmi intrau în carne şi la mâini şi la picioare legate între ele cu un lanţ prea scurt. Genunchii mă dureau tare şi mi-era atât de greu să mă mişc din cauza legăturilor. Mi s-a părut că drumul a durat o veşnicie, iar când am ajuns m-am prăbuşit pe jos amplificându-mi durerea de la încheieturi.

Ştiam ce urmează să se întâmple şi nu mă simţeam foarte confortabil. Singura mea experienţă uro nu a fost una plăcută şi nu-mi doream să simt din nou senzaţiile de atunci. Nu a fost nici umilitor, nici romantic, nici erotic. Lipsa oricăror emoţii însoţită de prejudecăţile pe care încă le aveam, mi-a produs un sentiment de goliciune, o stare de insatisfacţie.

Simţeam că mi-am schimbat atitudinea faţă de uro, îmi doream să retrăiesc experienţa şi ştiam că va fi diferit. Eram conştientă de dimensiunea romantică a acestui act pe care în calitate de îndrăgostită o voi putea percepe. Eram nerăbdătoare, dar aveam şi o umbră de teamă că se va putea strica ceva.

Imaginea era foarte erotică, eu stând pe jos, legată, cu o privire în care se citea o stare de abandon, iar el, în faţa mea, în picioare, cu o mină autoritară, citindu-i-se în ochi dorinţa de a mă umili. Eram pregătită să mă las în voia umilinţei, să-i simt puterea ce o avea asupra mea, să-l las să facă din mine tot ce şi-ar putea dori.

Urina lui se prelingea pe pielea mea, o simţeam apăsător pe sâni, simţeam cum mă stropeşte pe faţă, cum curge încet pe picioare. Percepeam mirosul uşor înţepător. Mă uitam la el, care era serios. Mă uitam mândră, îl priveam în ochi şi mă bucuram de ce mi se întâmpla. Nu simţeam umilinţă, dar nici senzaţia de goliciune interioară pe care o trăisem înainte. Vedeam ce se întâmpla ca pe un fel în plus de a întări conexiunea dintre noi. Asociam doar vag experienţa prin care treceam cu BDSM-ul, orice formă de durere fizcă sau psihică fiind absentă.

Umilitor a fost însă, să plece imediat după ce a terminat ce avea de făcut, lăsându-mă pe jos în baie, murdară şi legată. Trebuia să mă spăl singură, iar cătuşele în felul în care le purtam îmi creau un disconfort serios. Apoi, în genunchi, cu paşi mici, cu o durere în zona încheieturilor din ce în ce mai mare, m-am întors în cameră şi m-am aşezatpe jos, la picioarele lui.

Ce înseamnă El pentru mine

Trăiesc şi simt atât de diferit de cum obişnuiam să o fac cu atât de puţin timp în urmă. Mi-am schimbat o parte din convingeri, o parte din obiceiuri, iar inima şi corpul meu nu mai răspunde decât la stimulii lui. De la un scepticism exagerat în ceea ce priveşte ideea de dragoste împărtăşită am trecut la o încredere care nu lasă loc de nicio îndoială. Doar trăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste posibilă.

Mi-e greu însă să răspund la întrebarea ce înseamnă el pentru mine. Înseamnă mult, înseamnă mai mult decât ar putea înţelege cineva din exterior şi mai mult decât probabil îşi imaginează el. Înseamnă în primul rând speranţa că sigurătatea nu e singura opţiune, că poveştile de dragoste sunt, ca orice alte poveşti, inspirate din viaţa reală şi nu sunt nişte invenţii diabolice menite să producă frustrare şi disperare.

Cunoscându-l pe el, am descoperit impresionată că pot duce o viaţă care să corespundă principiilor mele morale aducându-mi în acelaşi timp fericire. Nu trebuie să mă prefac că sunt altceva decât sunt, nu trebuie să-mi ascund gândurile, dorinţele,  nevoile, ca să fiu acceptată şi eventual iubită şi nici nu trebuie să mă complac într-o existenţă haotică, doar pentru a-mi satisface nevoia de plăcere extravagantă.Nu e vorba doar de o sexualitate atipică, e vorba de întregul meu fel de a fi pe care el îl înţelege, e vorba de sinele meu complicat pe care el îl împlineşte, de personalitatea mea pe care o dezvoltă când i-ar fi atât de simplu să o subjuge.

Inima îmi bate tare înainte să îl întâlnesc, mă excit, sunt mai mereu udă, mă emoţionează să simt cât de mult mă iubeşte şi mă speri gândindu-mă cât de mult îl iubesc. Toate grijile exterioare dispar atunci când sunt în braţele lui pentru că simt că nimic rău nu mi se poate întâmpla când el e lângă mine. Sunt romantică, mă răsfăţ, îl văd pe el romantic şi nu-l consider mai puţin masculin. Sunt sclava care stă la picioarele lui şi nu-şi pierde orgoliul, sunt masochista care tânjeşte după cât mai  multă durere. Mă vanilizez, vreau să mă întind lângă el şi să ne iubim dulce. Dar niciodată nu uit că el e cel cu autoritatea. Ce înseamnă el în viaţa mea? E totul, pentru că îl iubesc. E cel care mă face din depresivă fericită, din pesimistă optimistă, din dezamăgită împlinită.

Şi tot rămân la concluzia că nu pot exprima printr-un text ce înseamnă el pentru mine, e vorba de sentimente pentru care încă nu s-au inventat cuvinte.

P.S. Mă aflu în mijlocul unui proces dureros de devanilizare. Am scris aceste rânduri stând pe jos, cu cătuşe la mâini. Nu  credeam că e atât de greu să scrii cu mâinile legate. Am să vă povestesc cu următoarea ocazie experienţele de care am avut parte.